Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nava de cercetare "Rexdan", pe "planșeta" constructorilor de nave gălățeni

Colocviile constructorilor de nave gălățeni se reiau, la ediția cu numărul 93, cu prezentarea unui proiect de cercetare complex, derulat în cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați: "Rexdan" - cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare ale Uniunii Europene.

"Proiectul se implementează în perioada 10 iulie 2020 - 31 decembrie 2023 și va avea ca rezultat principal crearea unei infrastructuri de cercetare de excelență în domeniul de specializare inteligentă - Energie, mediu, schimbări climatice, infrastructură. Proiectul presupune în principal realizarea unei nave de cercetare, un centru fix de cercetare și un autolaborator, ce vor găzdui 18 laboratoare dotate cu aparatură și softuri de ultimă generație. Nava se construiește la Șantierul Naval Giurgiu și sunt în curs licitațiile pentru echipamentele de laborator", afirmă organizatorii colocviilor, citând informațiile transmise de reprezentanții universității.
"Rexdan" va acoperi o arie geografică mare (2.000 km pe partea navigabilă a Dunării, de la Sulina la Passau - Germania) și domenii de cercetare referitoare la apă, sedimente, sol, aer, biodiversitate, batimetrie, hidromorfologie etc., ce corespund unor specializări multiple: chimie, biologie, fizică, știința mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei, dezvoltare durabilă etc. Valoarea proiectului este de aproximativ 92 milioane de lei, fiind finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și din bugetul național.
Detalii despre proiect vor fi prezentate de dr. ing. Dan Drăgan, cel care supraveghează construirea navei la Giurgiu.
Ediția din această lună a Colocviilor constructorilor de nave are loc vineri, 7 octombrie, de la ora 12,00, în sala D01 a Facultății de Arhitectură Navală, vizavi de Catedrală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.