Sub control judiciar după ce și-a uitat pistoalele în autobuz
Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, este sub control judiciar pentru 60 de zile după o percheziție domiciliară în cadrul căreia s-au găsit mai multe cartușe de armă. După ce bărbatul și-a uitat sacoșa cu pistoale neletale într-un mijloc de transport în comun, pe 23 septembrie, situaţie reflectată atunci de "Viaţa liberă", polițiștii din cadrul SAESP au desfășurat activități investigative și l-au identificat pe deținător. Astfel, joi, 13 octombrie, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la adresa de domiciliu a celui în cauză, ocazie cu care polițiștii au identificat și un număr de 10 alice calibrul 4,5 mm și 60 de bile din plastic calibrul 6 mm.
În consecință, bărbatul de 39 de ani a fost condus la sediul IPJ Galați, unde, după administrarea probatoriului în cauză, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. După prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.