Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Depistat cu un buletin fals ascuns în bagaj

Un bărbat, din Republica Moldova, a fost depistat cu un document fals ascuns în bagaje, la controlul de frontieră. Bărbatul s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Galați - rutier pentru efectuarea formalităților de control, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria. În baza analizei de risc tactice, polițistul de frontieră a solicitat lucrătorului vamal efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei și bagajelor acesteia.

În urma controlului au fost descoperite ascunse în bagajele personale un permis de conducere și o carte de identitate cu datele altei persoane, ambele cu însemnele autorităților din Bulgaria, suspecte a fi false.
S-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false total.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că documentele nu îi aparțin și sunt ale unui prieten din Bulgaria, iar el doar i le transportă, actele fiindu-i necesare la angajare.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, documentele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.