Patru persoane au fost rănite în urma unui accident într-o intersecție foarte circulată din Galați
Pe fondul neacordării de prioritate luni, 14 noiembrie, a avut loc un accident soldat cu patru răniți. Cele două mașini implicate, conduse de doi șoferi în vârstă de 37, respectiv 49 de ani, au intrat în impact la intersecția Bulevardului George Coșbuc cu strada Basarabiei, din Galați. La fața locului polițiștii au stabilit că accidentul a fost produs pe fondul neacordării de prioritate, patru persoane de 35, 41, 49 și 75 de ani fiind rănite, printre care și unul dintre șoferi. În consecință, victimele au fost transportate la spital, pentru investigații medicale, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.