Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vești bune pentru tecuceni

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, le-a adus o veste bună tecucenilor, la evenimentul care a avut loc miercuri, 28 decembrie 2022, când a fost dată în circulație varianta de ocolire a orașului, după zece ani de lucrări. Politicianul a anunțat ridicarea suspendării contractului pentru proiectarea drumului expres Tișița-Albița: „Sper ca asocierea de consultanți să urgenteze realizarea studiului de fezabilitate, astfel încât, până în anul 2025, să putem demara procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor”, a promis secretarul de stat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.