Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sănătatea gălăţeană, în doliu la început de an. A încetat din viață prof. dr. Octavian Maftei

„A salvat vieți, a fost stâlp al sănătății din ținuturile noastre și stâlp la nașterea Facultății de Medicină din Galați, dar azi ne-a părăsit! A plecat într-o lume mai bună, unde va avea sigur loc printre îngeri, prof. dr. Octavian Maftei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, mărturisește prof. dr. Dorel Firescu, într-o postare publică pe pagina sa de Facebook, anunțând cu regret dispariția cunoscutului medic chirurg gălățean.

Potrivit Serviciului Referințe din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”, Octavian Maftei, doctor în științe medicale, medic primar de chirurgie generală, și-a desfășurat cea mai mare parte a activității în județul Galați. A fost, mai întâi, medic în comunele Grivița și Tudor Vladimirescu, apoi la Spitalul comunal Pechea, la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, iar începând cu anul 1976, în secția de Chirurgie Generală a Spitalului „Sf. Apostol Andrei”. A fost șef de secție și de clinică chirurgicală, profesor universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, membru al Societății Române de Chirurgie, autor de lucrări și studii științifice.

„Din ziua de Anul Nou 2023, vorbesc la trecut despre omul bun, chirurgul strălucit și prietenul meu Octavian Maftei. Rămâne amintirea unuia dintre părinții-fondatori ai Asistenței Medicale la Galați, apoi ai Facultății de Medicină. Împreună am îndrăznit să credem în visul învățământului superior medical la Galați, iar visele frumoase se împlinesc. De astăzi, Tavi Maftei visează etern. Zbor înalt printre stele, prietene!”, spune, îndurerat, prof. dr. Aurel Nechita.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Galatean Marți, 3 Ianuarie 2023 02:42 5.13.233.*** Link la comentariu

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

postat de Pamantean Marți, 3 Ianuarie 2023 06:16 78.96.84.*** Link la comentariu

As spune despre d-lui ca a fost un iubăreț: a iubit viata, profesia, familia, oamenii si tot ce l-a inconjurat. A si suferit enorm, mai ales cand si-a pierdut unul dintre fii. Durerile sufletesti nu dispar niciodata. Ele se transforma in boala, iar boala duce, inevitabil spre stingerea EU-lui, a gen

postat de Mocanu M Marți, 3 Ianuarie 2023 10:44 109.166.129.*** Link la comentariu

Un medic deosebit , un Om minunat! O personalitate marcantă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați , profesor universitar la Facultatea de Medicina Galați, medic șef secție , va rămâne în amintirea noastră pentru totdeauna ! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin către cer, do

postat de Ionescu Filip Abel Miercuri, 4 Ianuarie 2023 10:05 86.124.201.*** Link la comentariu

Adio, TAVI , drag prieten ! Am fost profund intristati si socati de vestea disparitiei prof. dr. Octavian Maftei . Doresc sa adresez sincera noastra tristete familiei in acest moment trist si dificil in numele familiei Ionescu si in numele meu personal. Fiecare dintre noi pierdem ce

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.