Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Venea un înecat pe Siret

La Nămoloasa, comuna gălăţeană la care se ajunge doar trecând prin alt judeţ (Vrancea), pompierii au făcut sâmbătă dimineaţă o descoperire sinistră.

Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „La o staţie de pompare din Nămoloasa, la kilometrul 32, salvatorii au scos din apele Siretul cadavrul aflat în stare avansată de descompunere al unei persoane. În acest moment, Medicina Legală şi Poliţia Galaţi fac demersuri pentru stabilirea identităţii victimei şi aflarea cu exactitate a cauzelor morţii sale”.

„Viaţa liberă” va reveni cu amănunte, pe măsură ce investigaţia va scoate la iveală noi amănunte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.