Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Doi elevi de la Radu Negru ucişi în accident rutier

* Cel de-al treilea tânăr de 18 ani este în comă profundă, la spital * Un devastator accident de circulaţie a făcut ieri trei victime - doi tineri de 18 ani şi-au pierdut vieţile, iar unul este internat în comă profundă, după ce un Opel Astra Caravan s-a izbit violent de un copac *

Şoferul şi pasagerul dreapta – morţi pe loc


Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „Pe Drumul Judeţean 261 Cuca-Scânteieşti, duminică, la ora 13, SMURD-ul şi Descarcerarea au intervenit pentru salvarea vieţii a trei persoane, toate în vârstă de 18 ani, pasageri într-un Opel Astra Caravan”.

„Maşina a intrat în singurul copac de pe o rază de 400 de metri, iar impactul i-a ucis pe şofer şi pe pasagerul din dreapta faţă – cei care au avut nevoie şi de intervenţia Descarcerării, pentru a putea fi scoşi din maşină - , în timp ce al treilea tânăr este internat în comă, la Spitalul de Urgenţă din Galaţi”.

Unul dintre cei doi decedaţi era din Tg.Bujor, celălalt fiind din Galaţi. Al treilea băiat, care a supravieţuit impactului, era tot gălăţean. Tinerii erau colegi la Liceul „Radu Negru”.

Martorii spun că maşina ar fi încercat o depăşire, iar în momentul în care a încercat să se redreseze, şoferul a pierdut controlul volanului, intrând în copac.

Alte persoane spun că, din contră, drumul ar fi fost liber, iar maşina avea viteză prea mare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.