Un bărbat a fost prins sub tractorul pe care îl conducea. Victima a fost luată cu elicopterul SMURD
Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost prins sub tractorul pe care îl conducea şi care s-a răsturnat pe un teren agricol. Incidentul a avut loc în comuna hunedoreană Cerbăl, iar la fața locului s-a deplasat un elicopter SMURD, conform Agerpres. „Apelul la 112, transmis de un apropiat, anunţa că rănile sunt grave, astfel că a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD, de la Arad”, precizează sursa citată. Pentru coordonarea acţiunii, la locul accidentului s-a deplasat de urgenţă o echipă a Detaşamentului de pompieri Hunedoara, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Victima a fost preluată de elicopter conştientă, cooperantă şi stabilă hemodinamic, fiind transportată la Spitalul Municipal Hunedoara, unde a fost internată pentru investigaţii şi tratament medical de specialitate. Potrivit ISU, tractorul, care transporta lemne, s-a răsturnat cel mai probabil din cauza terenului denivelat. „Pe lângă tractor se aflau cei doi copii ai săi. Cel mai mare, în vârstă de 13 ani, a sunat la 112”, a precizat sursa citată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.