Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Lipsa apei scurtează programul în şcoli

Oprirea apei în mai multe cartiere gălăţene afectează în unele unităţi de învăţământ desfăşurarea programului. Unele instituţii au redus programul, iar altele au renunţat chiar la orele de după-amiază.

„E o mare prostie să faci o revizie de genul acesta în timpul anului şcolar, când lipsa apei creează adevărate focare de infecţie. Le-am dat voie directorilor de unităţi din zonele afectate de lipsa apei să reducă programul, astfel încât să nu apară probleme. Asta doar acolo unde nu se poate rezolva situaţia altfel”, ne-a declarat inspectorul general-adjunct, Onuţ Atanasiu.

Unele unităţi au recurs însă şi la alte soluţii: „La noi se învaţă normal. Avem la fiecare grup sanitar butoaie de plastic mari pe care le-am umplut cu apă şi le-am cerut elevilor să vină cu sticle de apa de acasă. Profesorii de serviciu vor monitoriza ca toaletele să rămână curate”, ne spune directoarea Şcolii Nr. 28, Camelia Bucşă.

13 cartiere din Galaţi nu vor avea apă de astăzi, de la ora 8, până sâmbătă dimineaţă, la ora 4. Este vorba de Micro 16, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 20, Micro 21, Dimitrie Cantemir, Ţiglina 1, Ţiglina 2, Mazepa 1, Mazepa 2, Piaţa Centrală şi Centru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.