Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Automatele de vânzare a biletelor au intrat deja în vacanţă

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele vor circula, începând de luni, 3 iulie 2023, după un program lejer de vară. Automatele de vânzare a biletelor și de reîncărcare a cardurilor de călătorie (TVM) au intrat, se pare, în vacanță. Dovadă sesizările pe care le-am primit în aceste zile pe adresa redacției.
„De o săptămână, automatul de bilete din stația «Galeriile de Artă», sensul de mers către căminele studențești nu funcționează. Am sunat în fiecare zi și mi s-a spus că va fi trimisă echipa de mentenanță. Tot defect a rămas. Cică «Oamenii să meargă până la următorul aparat, pe jos, care e problema»?”, se arată într-una dintre sesizările primite la redacție.


Cealaltă reclamație vizează automatul de biletele din stația de la Cimitirul „Sf. Lazăr”. Aparatul nu acceptă decât monede de 50 de bani: „În lipsa unei cabine a societății Transurb în zonă, folosirea unui TVM devine o adevărată încercare. Aceste aparate prezintă o serie de limite care dezavantajează cetățenii, și funcționează pe baza unor principii pe care nu le cunoaște nimeni. Există două variante posibile: fie ești suficient de ager și reușești să scoți bilet, fie, în cel mai rău caz, dacă nu te încadrezi în timpul afișat pe ecran, o parte din bani rămân în aparat, iar tu rămâi și fără bani și fără bilet”, ne-a reclamat o călătoare. 
Așteptăm ca Transurb să ne răspundă la aceste sesizări și să remedieze deficiențele.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Irina Sâmbătă, 1 Iulie 2023 08:06 5.13.199.*** Link la comentariu

Societatea Transurb a fost intotdeauna si se pare ca inca mai este, o societate NESIMTITA cu niste angajati lipsiti de BUN SIMT. M-am saturat de ei. La cite sesizari de fac cu privire la acele prostii de aparate si la lipsa lor din anumite zone, tot nu se i-a NICIO masura. Calatorii sunt prosti i

postat de Burtea Viorica Sâmbătă, 1 Iulie 2023 08:48 86.124.202.*** Link la comentariu

Nici aparatul din statia CEC de la Potcoava nu functioneaza.Are introdusa o moneda in locasul pentru bancnote.Multumesc

postat de Gabriel Ghimpu Sâmbătă, 1 Iulie 2023 09:28 109.166.132.*** Link la comentariu

Automatul din ilustrații este din stația "Teatrul Dramatic", era greu să vă deplasați o stație?!

postat de Moculescu Dumitru Sâmbătă, 1 Iulie 2023 10:38 86.124.202.*** Link la comentariu

@Ghimpu poate sunt poze generice, tălâmbule :)

postat de macarie banu Sâmbătă, 1 Iulie 2023 16:29 89.137.225.*** Link la comentariu

vai de capul lor cu Transurbul lor cu tot.Bai PIF.....iti place superba investitie care ai facut-o?!.....vai de capul vostru de panarame!.....in statia de vis-a-vis de sediul ANR exista doar o ghereta pentru bilete etc dar niciodata nu este deschisa.....de muuuult timp. Ce faci?! mergi pe jos prin s

postat de George Sâmbătă, 1 Iulie 2023 19:53 37.251.220.*** Link la comentariu

Aparatele de bilete din Brăila nu îți impun un anumit timp de introducere a banilor. Asta ci timpul nu e deficiența ci jegmaneala marca Transurb de la gălățenii mai fraieri.

postat de Oh Long Johnson Duminică, 2 Iulie 2023 01:32 95.76.59.*** Link la comentariu

Automatele ca automatele dar autobuzele au fost rarite de dinainte de aceasta ..vacanta, incat lumea la ora de varf umple autobuzul si trebuie sa stai sa astepti pe urmatorul daca nu vrei sa stai inghesuit ca sardelele in miros de transpiratie, si/pentru ca in unele nici aerul conditionat nu functio

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.