Spectacol la Foișorul de pe Faleză
Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" îi invită pe gălățeni la o porție de aer curat, la Foișorul de pe Faleza Dunării, unde vor avea parte de un inedit spectacol de marionete. Duminică, 16 iulie, începând cu ora 19.00, spectacolul "The Rolling Strings", susținut de compania bucureşteană Puranima Teatru de Animație, va avea în program muzică pentru toate gusturile și vârstele, superdistracție și multă voie bună. Protagoniștii spectacolului anunță că intrarea este liberă, iar umorul, buna dispoziție și atmosfera incendiară sunt ingredientele unei seri de neuitat. Spectacolul face parte din stagiunea estivală, iar seria spectacolelor de acest gen va continua şi în următoarea perioadă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.