Două magazine Kaufland din Galaţi, sancţionate pentru mizerie şi muşte (video)
Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a controlat vineri, 13 octombrie 2023, două puncte de lucru din Galați aparţinând SC Kaufland Romania SCS, situate pe strada Oțelarilor și pe strada Henri Coandă.
Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunii de control operativ, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancțiuni: şase amenzi contravenționale, în valoare de 28.000 de lei; oprirea definitivă de la comercializare a alimentelor neconforme; oprirea temporară a prestării serviciilor de la alimentația publică (grill) până la remedierea aspectelor constatate, pentru ambele puncte de lucru.
Prima pe lista neregulile descoperite a fost folosirea unor spații de depozitare frigorifice neigienizate, cu grad ridicat de uzură, cu depozite de praf pe ventilatoarele componente.
De asemenea, comisarii au constatat prezența muștelor în spațiul de preparare a alimentelor la grill, nerespectarea temperaturii de 60 de grade Celsius de menținere a alimentelor preparate termic şi utilizarea unor ustensile neprofesionale.
Pe listă se mai adaugă comercializarea fructelor și legumelor depreciate.





Mai mergeți și în magazin și veți vedea și acolo destule nereguli. Începând de cărucioarele de mana care sunt SUPER JEGOASE până la produsele de autoservire, legume și fructe.
Departe gândul de a le ține partea dar la grillul Kauf.din micro 21 este o singură doamnă care trebuie să prepare, să vândă, să încaseze,.săraca o mai face și curat dar cât poate dovedi un om să muncească. Schema de personal mică și profit cât mai maxim...
Și la Kaufland Tecuci am vazut la sfârșitul lunii septembrie de 2 ori muște la sectorul cu carne, masline, brânzeturi.
Cumparasem un ciolan, si aflu de la un alt cumparator, ca.. Germania are 10.000 de macelarii.. si doar 10% sunt interne. Noi exportam carne de porc ce-a mai ramas DUPA TEAPA dragnea si araFLAT si IMPORTAM din America de Sud, Indonezia si China... carne de PORC PROASTA cu glutamat! CANCER! 13.9% GL!
Kaufland-ul M 21 este cel mai jegos din oras. Angajatele , parca-s aduse direct de pe strada. Sunt semianalfabete, nu stiu sa-ti dea o informatie ca lumea, lenese si sfidatoare la adresa clientilor. Marfa amestecata in rafturi, preturi alandala, cai de acces blocate de bax-uri, mizerie!
La un Mega Image din altă localitate am văzut într-o vară, la vitrina asistată, o muscă moartă în tăvița cu smântână...deci se poate și mai rău...
Nesimțiții.Au un profit colosal și vând mizerii. Pana la urma nesimțiți sunt cei care trebuie sa ii controleze pentru ca nu o fac des, sunt plătiți ptr. Asta și care închid ochii la mizerii