Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Huiduieli la poartă de partid

Peste 100 de persoane au pichetat ieri, pentru a doua oară într-o săptămână, sediul PDL Galaţi. Protestatarii au cerut demisia guvernului şi i-au acuzat pe parlamentarii gălăţeni de la putere că nu fac nimic altceva decât să ia decizii menite să îi sărăcească pe aceia care muncesc cinstit.

Pichetarea, organizată de către Cartel Alfa Filiala Galaţi, a început la ora 12, atunci când liderii participanţilor la acţiune au lipit pe avizierul partidului listele cu revendicări în care cereau oprirea disponibilizărilor şi a modificării Legii pensiilor şi Codului Muncii în defavoarea salariaţilor, dar şi creşterea salariului minim la 750 de lei.

Pe lângă aceste revendicări au fost afişate şi listele ruşinii, nişte foi de hârtie pe care fuseseră imprimate poze cu parlamentarii PDL de Galaţi şi mesajul: „Ne-aţi condamnat la moarte”.

La acţiunea celor de la Cartel Alfa au participat şi sindicalişti din educaţie, metalurgie, dar şi membri ai asociaţiilor de pensionari, liderii acestor structuri luând pe rând cuvântul şi condamnând felul în care democrat-liberalii guvernează ţară.

Asistenţa a scandat în permanenţă lozinci împotriva premierului şi a preşedintelui, dar s-a afişat şi o pancartă pe care scria, cu referire la preşedintele ţării, mesajul „Impostor fraudulos, ne-a ajuns cuţitul la os”.

Dialog cu secretara

La aproape o oră de la începerea acţiunii, liderul Cartel Alfa Galaţi, Romică Gârneaţă, şi alţi reprezentanţi ai sindicaliştilor au insistat să intre în sediul PDL şi au reuşit în cele din urmă să treacă de poartă. După aproximativ 5 minute, aceştia au ieşit şi le-au explicat protestatarilor că în sediul partidului nu se afla decât o secretară.

„Cu o zi înainte de protest am luat legătura telefonic cu ei şi le-am spus că ar trebui să participe la un dialog. Să afle direct de la oameni care sunt problemele lor şi să vină cu picioarele pe pământ”.

„Nu suntem criminali, nu suntem vandali, vrem doar să le atragem atenţia asupra problemelor reale pe care ei nu le văd, sau se fac că nu le văd”, le-a spus Romică Gârneaţă celor care pichetau ieri sediul PDL.

Protestul s-a încheiat şi de această dată cu o oră mai devreme decât fusese programat, iar la finalul acţiunii liderii de sindicat le-au spus celor prezenţi că vor urma şi alte proteste ample în Capitală.

Dacă nici după acestea guvernanţii nu vor reacţiona, atunci se expun riscului ca oamenii să iasă în stradă şi să îşi strige necazurile fără să mai ceară ajutorul sindicatelor, iar acesta este un risc pe care politicienii de la putere trebuie să şi-l asume, au mai spus liderii de sindicat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.