Doi copii și șase adulți, răniţi într-un accident rutier pe DN 25
Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident rutier deosebit de grav, produs în această seară în județul Galați.
În timp ce se deplasa pe DN 25 Galaţi - Tecuci, conducătorul unui autoturism marca Opel a încercat să depășească o altă maşină. În momentul în care a revenit pe banda sa de mers, a acroșat și a răsturnat o căruță în care se aflau șapte persoane, cinci adulți și doi copii, care din fericire au suferit doar răni ușoare.
În urma impactului, atelajul a fost complet distrus. Poliția Rutieră face cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și modul în care s-a produs evenimentul rutier.
"În această seară (duminică, 17 decembrie - n.r.), în jurul orei 17.00, pe DN 25, a avut loc un accident rutier soldat cu opt victime. Conducătorul auto al unui Opel care se deplasa dinspre Braniștea spre Vasile Alecsandri a lovit o căruță nesemnalizată, în timp ce efectua o depășire. S-au deplasat de urgenţă la faţa locului o autospecială de stingere, o mașină de descarcerare de la Detașamentul de pompieri Galați și două echipaje de prim ajutor cu medic, însoțite de o ambulanţă. Victimele nu au solicitat transportul la spital, astfel încât traficul rutier în zonă a fost reluat", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galați, căpitan Dan Ionașcu.





Clar neatenție din partea șoferului și bineînțeles viteza.
Clar scrie in lege ca aceste carute nu au voie sa circule pe drumurile nationale.