Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Autobuzul lui Moș Crăciun, în 15 localități din județul Galați

Șendreni, Rediu, Cuca, Vânători, Piscu, Umbrărești, Gohor, Smulți, Cavadinești, Vlădești, Frumușița, Scânteiești, Berești Meria, Berești și Târgu Bujor sunt localitățile în care va poposi „Autobuzul lui Moș Crăciun”. Călătoria plină de bucurie și de surprize pentru cei mici va începe de miercuri, 20 decembrie.

Potrivit unui comunicat de presă, cu sprijinul oamenilor inimoși din fiecare localitate, Autobuzul Moșului nu va aduce doar cadouri, ci și zâmbete și o doză din magia Crăciunului, iar copiii vor avea ocazia să-l întâlnească pe Moș Crăciun, să îi spună poezii și să îi cânte colinde chiar în autobuzul său.

„Autobuzul lui Moș Crăciun înseamnă mai mult decât un simplu mijloc de transport festiv; este o poveste despre fapte bune începută acum 12 ani, atunci când am organizat prima ediție. Am reușit, împreună cu Asociația Centrul de Inițiativă Comunitară, să creștem an de an acest proiect, având până acum peste 10.000 de copii participanți. Anul trecut, am decis să continui povestea în județul Galați și să aduc Autobuzul acasă, la Târgu Bujor. Cred cu tărie că în această perioadă a anului, chiar și prin gesturi mici, putem face o mare diferență”, spune Andra Bălan (Costache), coordonatoarea acestui proiect ajuns la a XII-a ediție.

Prin Autobuzul lui Moș Crăciun, comunitatea din județul Galați se unește într-o călătorie plină de iubire și generozitate, demonstrând că doar împreună putem aduce bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.