Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Adolescentă zdrobită pe zebra din Micro 19

* Şoferul, un brăilean de aceeaşi vârstă cu victima, are permis de anul trecut *

Deşi s-a comportat ca un pieton exemplar, traversând corect, pe trecerea de pietoni, o adolescentă din Galaţi nu s-a putut feri din calea unui şofer grăbit. Lovită fiind în plin de maşină, fata a ajuns la spital cu leziuni serioase.

Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Vineri, la ora 14 brăileanul Costel Fănel Beciu (19 ani), având permis din 2009, îşi conducea Opelul BR 11 KOS pe strada Brăilei. Ajuns la intersecţia cu Oţelarilor, şoferul a accidentat-o pe Mona Elena Mihalcea (19 ani), din Galaţi, care traversa corect, pe zebră”.

„Tânăra a fost transportată de urgenţă la spital, pentru investigaţii medicale, şoferul alegându-se în urma accidentului cu permisul suspendat şi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei, va fi stabilită şi soluţia finală”.

Conform declaraţiilor Cristinei Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, fata a fost internată în Spitalul Judeţean, la terapie intensivă, cu traumatism cranio-cerebral.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.