Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Cine i-a bătut pe electricienii din Combinat?

Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi susţin că acordă autorităţilor tot sprijinul pentru investigarea unui incident produs luni noaptea, când doi electricieni care lucrau la Laminorul de Tablă Groasă 2 au ajuns grav răniţi la Unitate de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Apostol Andrei”. 

Vă reamintim că cei doi, în vârstă de 24 şi respectiv 42 de ani, au declarat că au fost bătuţi de indivizi mascaţi care doreau să fure instrumente de valoare.

„Compania noastră furnizează informaţiile necesare şi acordă întregul sprijin autorităţilor care investighează acest incident violent. Reprezentanţii Combinatului s-au deplasat la spital pentru a vedea care este starea de sănătate a angajaţilor noştri şi de a le da ajutorul necesar”, a precizat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al administraţiei ArcelorMittal, referindu-se la incidentul violent produs în urmă cu două zile la una dintre secţiile Combinatului.

Acesta a mai precizat şi faptul că starea gravă a unuia dintre pacienţi i-a determinat pe medicii gălăţeni să decidă transferul acestuia la un spital din Capitală, unde se încearcă salvarea sa. Transferul  s-a făcut marţi seara, cu ajutorul unei ambulanţe, a mai spus Dorian Dumitrescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.