Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Dispozitive de măsurare a vitezei

* Investiţie de 40.000 lei * Râsu’-plânsu’ cu maşina, spre McDonald’s * Şi înapoi *

De 10 zile, Big Brother se uită atent şi la traficul din Galaţi. Urmând exemplul altor oraşe importante din ţară – de exemplu, Constanţa -, Galaţiul s-a „tunat” cu două dispozitive electronice care le arată şoferilor cu ce viteză se deplasează (vezi FOTO).

Brăilei – cu bucurii şi tristeţi

Amândouă indicatoarele au fost plasate pe ambele sensuri de mers, pe porţiunea de viteză atât de îndrăgită, şi atât de periculoasă de pe strada Brăilei, la jumătatea drumului dintre rondoul de la „Ultimul Leu” şi „McDonald’s”.

Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Aceste indicatoare au rol preventiv-orientativ, ele afişând un zâmbet în momentul în care şoferii se deplasează cu viteza legală, şi fiind ˝triste˝ dacă viteza legală este depăşită. Au fost plasate pe strada Brăilei pentru că este o arteră intens circulată. Nu, respectivele dispozitive nu au şi rol de radare”.

Au trecut primele 10 zile

Aparţinând Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, iniţiativa achiziţionării noii aparaturi sparge monotonia de pe strada Brăilei, mulţi şoferi apăsând frâna la vederea lor. „Normal că m-am gândit că e şi radar şi nu mă pot abţine să cred asta ori de câte ori trec pe lângă ele”, mărturiseşte Robert Galu, şofer de oraş.

„Cele două dispozitive de măsurare a vitezei au fost achiziţionate de la firma Katel Group SRL Piatra Neamţ, amândouă costând 40.000 de lei. Instalarea lor a avut loc în urmă cu 10 zile”, a declarat  Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Prea grăbiţi?

Deşi un ochi în plus peste umărul nostru este supărător, să nu uităm că este doar o iluzie – indicatoarele de pe Brăilei indică, inofensiv, doar viteza. Restul sunt răcnetele conştiinţei noastre, de şoferi prea grăbiţi ca să respectăm legea. Şi, uneori, chiar vieţile celorlalţi participanţi la trafic.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.