Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Publicul a ales primele zece ţări pentru finala Eurovision. Republica Moldova nu e printre ele

Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg sunt – în ordinea în care au fost anunţate – primele zece ţări care s-au calificat în marea finală a Eurovision Song Contest, graţie votului publicului. Cele zece au fost alese din 15 competitoare care au urcat marţi noaptea pe scena primei semifinale a competiţiei, desfăşurate la Malmö, în Suedia. Din păcate, Republica Moldova, reprezentată de Natalia Barbu, a ratat calificarea în marea finală, deşi interpretarea a fost impecabilă.
România nu a participat la Eurovision anul acesta. Dar, spre bucuria românilor care au urmărit spectacolul primei semifinale pe YouTube sau la televiziunile ţărilor participante,  România a fost prezentă cu câteva imagini din arhiva competiţiei, difuzate de organizatori în aşteptarea rezultatelor. Protagoniştii au fost Ilinca Băcilă şi Alex Florea, care au reprezentat România în 2017 cu piesa „Yodel It!”.
Revenind la prima semifinală, trebuie spus că două dintre show-urile puse în scenă au surprins în mod deosebit prin nonconformism: Irlanda cu Bambie Thug – „Doomsday Blue” şi Finlanda cu Windows95Man – „No Rules”.
Momente absolut emoţionante au oferit Serbia cu Teya Dora – „Ramonda” şi Portugalia cu Iolanda – „Grito”.
Favorită pare să fie Croaţia cu Baby Lasagna – „Rim Tim Tagi Dim”.
Joi, 9 mai, va avea loc cea de-a doua semifinală a Eurovision, iar sâmbătă, 11 mai, marea finală!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Lături pentru proști Miercuri, 8 Mai 2024 05:27 174.128.177.*** Link la comentariu

Lumea arde și baba se . Un show lipsit de valoare și talent, trupe așijderea. Nu se vor ridica niciodată la nivelul de altă dată. O altă manipulare marca Bruxelles. Dacă nu s-ar mai organiza, nimeni nu ar observa.

postat de Un roman Miercuri, 8 Mai 2024 06:59 212.93.144.*** Link la comentariu

Cum a participat si ucraina? la ce ? ucraina este promovata peste tot doar fara sa participe…buni , rai, daca sunt ucrainieni, sunt cei mai buni… Nici o difrenta intre ei si rusi, si unii si altii au in comun setea de a acapara teritorii ce nu le apartin, in rest, acelas neam , aceleas naravuri.

postat de comunismul Vineri, 10 Mai 2024 13:20 5.13.154.*** Link la comentariu

:(( doamne ce urata e aia din irlanda! creepy! astia chiar cred ca vor iesi castigatori! pacat! sa imi fie cu respect! dar tara la care a castigat johnny logan de doua ori! trimite asa ceva! oribil!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.