Pana de curent şi „mâna criminală”
O pană de curent produsă marţi dimineaţă a lăsat fără curent, timp de peste 20 de minute, zona cuprinsă între Prefectură şi Parcul CFR, inclusiv redacţia ziarului nostru. Conform comunicatului remis de Biroul de Relaţii Publice Electrica SDEE Galaţi, avaria a fost una provocată.
„Marţi, 25 octombrie, furnizarea energiei electrice a fost sistată în zona Parc CFR – Prefectura Judeţului Galaţi, ca urmare a unei avarii apărute în Linia Electrică Aeriană (LEA), ce leagă Staţia Fileşti de Staţia Galaţi Nord. Întreruperea a durat aproximativ 25 de minute, în intervalul orar 9.58 – 10.22. Menţionăm că motivul întreruperii a constat într-o sârmă aruncată pe conductor în zona garajelor de pe centură”, se arată în comunicatul remis „Vieţii libere”.
Biroul de Relaţii Publice Electrica SDEE Galaţi mai precizează că întreruperile programate pot fi vizualizate în permanenţă, din timp, pe site-ul instituţiei: www.mnd.electrica.ro – Relaţii cu clienţii – Întreruperi programate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.