Rata șomajului gălățean, peste media națională
La sfârșitul lunii octombrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați erau înregistrați 9.265 de șomeri (din care 3.832 de femei)
Calculată în funcție de populația activă civilă a județului la data de 1 ianuarie 2024, rata șomajului gălățean era de 5,58%, în creștere cu 0,07 puncte procentuale față de sfârșitul lunii precedente. Față de media națională a ratei șomajului, de 3,20%, rata Galațiului este aproape dublă.
Cu cei 9.265 de șomeri, Galațiul se situează pe locul șapte național, după județele Dolj (19.797), Suceava (12.657), Vaslui (9.899), Iași (9.719), municipiul București (9.501) și Teleorman (9.467).
Dintre șomerii înregistrați în Galați la sfârșitul lunii octombrie, numai 1.249 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, 8.016 fiind șomeri de lungă durată, neindemnizați. Ca de obicei, mediul rural furnizează grosul persoanelor fără loc de muncă (7.952), în timp ce numai 1.313 șomeri sunt din mediul urban.
Cei mai numeroși șomeri din Galați au vârsta de peste 40 de ani - 6.748 de persoane.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.