Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Măsuri de ordine publică la slujbele de Bobotează

Pentru a oferi un climat de siguranță la nivelul județului, Jandarmeria Galați va desfășura, în zilele următoare, activități suplimentare pentru prevenirea incidentelor și a faptelor ilegale, în special în zonele aglomerate și la manifestările publice.
Luni, 6 ianuarie, de Bobotează, vor fi asigurate măsurile de ordine publică pe Faleza Superioară a Dunării, din municipiul Galați, la Catedrala "Sf. Gheorghe" din municipiul Tecuci și la Mănăstirea Tudor Vladimirescu, unde au loc slujbe de sfințire a apei, cu un dispozitiv format din peste 100 de jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali.
Misiunile forțelor de ordine au în vedere, în principal, protecția participanților, sprijinirea personalului lăcașelor de cult în îndrumarea cetățenilor către zona de împărțire a apei sfințite, prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură contravențională sau penală, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit astfel de fapte.
Acolo unde va fi cazul, le recomandăm cetățenilor să manifeste înțelegere față de măsurile luate de către forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat și să respecte indicațiile jandarmilor.
De asemenea, facem apel către toți cei care vor participa la toate manifestările publice să nu consume băuturi alcoolice în spațiul public, să acorde o atenție deosebită copiilor, să se delimiteze de orice situație conflictuală sau de persoane care provoacă violențe și să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere, dacă observă orice încălcare a legii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Ion Duminică, 5 Ianuarie 2025 07:06 5.13.138.*** Link la comentariu

Ce incidente si fapte ilegale pot sa apara la o adunare de crestini? Arunca pe jos/ nu predau la SGR pet-urile dupa consumul apei sfintite? Vinul de impartasanie se poate "consuma" in spatiul public?

postat de Cora Popa Luni, 6 Ianuarie 2025 10:26 213.233.104.*** Link la comentariu

Sunt într-adevăr persoane în vârstă, fără educație,care îi împing pe cei tineri, vorbesc ff urât la adresa celor tineri, chiar în biserica și bârfesc absolut pe toată lumea.sa nu cumva să rămână ....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.