Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restricţii privind accesul vizitatorilor în spitalele din Galați, din cauza alertei epidemiologice

Unitățile spitalicești importante din Galați au adoptat mai multe măsuri, după instituirea stării de alertă epidemiologică la nivel naţional, printre care restricţionarea sau suspendarea vizitelor la bolnavi, triaj epidemiologic la intrare şi purtarea echipamentelor de protecţie.

Managerul Spitalului de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan", dr. Marius Dănilă, spune că situația este îngrijorătoare, având în vedere că medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe consultă, zilnic, în medie, 150 de copiii bolnavi. "Avem gripe, infecții respiratorii și chiar pneumonii. Sunt câte 150 de prezentări pe zi. Cazurile severe de gripă le tratăm la noi în spital, celalate fiind direcționate către Spitalul de Boli Infecțioase. Pe fondul instituirii stării de alertă epidemiologică, am luat o serie de măsuri de prevenție la nivelul spitalului. Am limitat vizitele în spital, iar în secțiile de Terapie Intensivă şi Neonatologie le-am suspendat complet, pentru că acolo avem pacienți cu risc. În rest, vizitatorii au acces în spital doar între orele 13.00 şi 17.00, în timpul săptămânii, iar în weekend și de sărbători mai pot veni și între 9.00 și 11.00, în afara secțiilor, durata vizitei fiind de maximum 15 minute", ne-a explicat managerul Spitalului de Copii. Acesta a făcut apel la aparținătorii bolnavilor să se autoevalueze înainte de a veni la spital și dacă au simptome să rămână acasă.

Şi Spitalul Judeţean s-a aliniat normelor

La Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", de vineri, 31 ianuarie, accesul persoanelor, vizitatori sau pacienți, în incinta unității se face respectând o serie de reguli menite să limiteze transmiterea și limitarea gripei și a infecțiilor respiratorii. Pe lângă triajul edipedimiologic al personalului medico-sanitar și auxiliar, efectuat la intrarea în tură, purtarea echipamentului individual de protecție și efectuarea corespunzătoare a iginenei mâinilor, angajații unității spitalicești vor trebui să asigure condițiile igienico-sanitare ale unității. Reprezentanții spitalului spun că s-au asigurat stocurile de antivirale în vederea instituirii terapiei la pacienții cu simptomatologie specifică. Accesul vizitatorilor în saloane este permis numai pentru 15 minute și doar câte o singură persoană, iar în secțiile de Terapie Intensivă durata vizitei este limitată la 5 minute, pacienții putând fi vizitați pe rând. Vizitatorilor care, la triajul epidemilogic efectuat la intrarea în spital, prezintă simptome de infecții respiratorii acute li se va interzice accesul, iar ceilalți vor intra în unitate doar cu echipament de protecție.
Și conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie a aplicat aceleași reguli în ceea ce privește accesul vizitatorilor, dar s-au luat și măsuri sporite pentru siguranța personalului unității spitalicești și a pacienților internați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Von Bergovicz Vineri, 31 Ianuarie 2025 18:33 109.166.129.*** Link la comentariu

Daca mă duc mâine în județean punem pariu că toți/ toate sunt cu masca in barbă? Aloo voi ăștia din Galați nu prea vă spălați pe mâini și nici nu prea vă vaccinați:))))))

postat de Von Bergovicz Vineri, 31 Ianuarie 2025 18:35 109.166.129.*** Link la comentariu

Decât o gripa sănătoasă mai bine 3 bucăți de ARN mesager cu bilet numai dus spre loc cu verdeață fara întristare nici suspin, nu?

postat de Marin Sâmbătă, 1 Februarie 2025 05:30 84.117.46.*** Link la comentariu

Spunea o persoană (acum două săptămâni) pe TikTok că se pregătește ceva la spitalul județean din Galați !! Acea persoană știa ceva,sau este doar un "clarvăzător" ??

postat de Un roman Sâmbătă, 1 Februarie 2025 11:12 185.19.165.*** Link la comentariu

Mulți fug de vaccinul antigripal și fac o greșeală. Ei cred că nu au nevoie de doctor pentru că așa a zis vecina sau amica. E o veche mentalitate la care poporul nostru nu vrea să renunțe. Păcat.

postat de Virusul e cu noi! Duminică, 2 Februarie 2025 07:34 5.13.158.*** Link la comentariu

Poate nu mai vedem medici, asistente si infirmiere iesind si reintrand din spital in echipamentul/incaltamintea de lucru, cum fac de obicei. Ies la "o tigara", sa isi ia o gustare sau o cafea, etc

postat de Vinovatii fara vina Duminică, 2 Februarie 2025 07:41 213.233.88.*** Link la comentariu

Oficial, cati din personalul medical sunt vaccinati? Va rog un raspuns direct si fara echivoc de la managerul spitalului. Dupa aia, continuam discutia.

postat de Von Bergovicz Duminică, 2 Februarie 2025 11:42 109.166.129.*** Link la comentariu

@Vinovatii fara vina. Mergi pe la UPU și la șoferii de pe ambulanțe sa ți spună despre ce cazuri au zilnic de la vaccinul din 2020. Apoi vino cu întrebarea asta inteligenta

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.