Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bărbat resuscitat de un echipaj SMURD pe podeaua unui magazin

Sunt tineri, profesioniști, curajoși și mereu gata să intervină acolo unde sunt solicitați. Este vorba despre cadrele medicale de la SMURD Galați. Intervenție salvatoare, în această seară, a unei echipe medicale de la SMURD, care a salvat viața unui bărbat aflat în stop cardio-respirator.

Evenimentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei 17.00, când un bărbat a intrat într-un magazin situat la parterul unui bloc din zona Pieţei Centrale din oraș, pentru a-și face cumpărăturile. În timp ce aștepta să-i vină rândul, omului i s-a făcut rău și a leșinat în magazin, sub ochii îngroziți ai celorlalți cumpărători.

Sosit la fața locului, un echipaj SMURD, format din paramedici și asistent, a început imediat manevrele de resuscitare. Cadrele medicale au reușit să-i redea bărbatului semnele vitale, acesta fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ap. Andrei" din Galați, unde a fost preluat de medici pentru continuarea tratamentului. Impresionant a fost modul în care cadrele medicale, cu profesionalism și încrezătoare în meseria lor, fără să stea pe gânduri, au reușit să-i redea viața unui om aflat în risc major de a şi-o pierde. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Un cunoscător Luni, 24 Februarie 2025 18:51 89.136.185.*** Link la comentariu

Despre ce cadre medicale vorbiți la SMURD? În afară de medic,, bineînțeles

postat de justme Luni, 24 Februarie 2025 20:35 86.124.201.*** Link la comentariu

am ajuns de râs dacă normalitatea e impresionantă. au ales o meserie, au depus un juramant. își fac datoria asa cum ar trebui să o facem toți.

postat de Pacientul din 16.12.2024, ora 17,20 Marți, 25 Februarie 2025 05:17 95.77.107.*** Link la comentariu

Din păcate, nu toți oamenii își fac datoria cu maximum de profesionalism și implicare dar, din fericire, la SMURD, salvare și UPU Galați sunt niște OAMENI extraordinari. Respecte și recunoștință!

postat de Dan Marți, 25 Februarie 2025 06:17 86.124.201.*** Link la comentariu

Sunteti intr-o mare eroare!Ei nu sunt eroi , sunt niste oameni care au a;les aceasta meserie cu un alt nivel de stres pentru care sunt bine remunerati.Eroul este acel om care intervine neconditionat!

postat de insomniak74 Marți, 25 Februarie 2025 17:57 86.124.122.*** Link la comentariu

Sunteți în eroare.nu exista asistent medical Intr un echipaj smurd de prim ajutor.exista asistent medical,medic ,paramedici in echipajul superior TIM-C1.Felicitari echipajului pt intervenție!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.