Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

O femeie, rănită uşor din cauza unui şofer beat

Un conducător auto aflat sub influenţa alcoolului a provocat un accident soldat cu un rănit. Marian A., în vârstă de 21 de ani, din Galaţi, consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca, sâmbătă seară, la volanul Daciei sale. El s-a ciocnit cu un autoturism Volkswagen Passat, condus de Liviu P., de 28 de ani, din Galaţi, căruia nu i-a acordat prioritate, o pasageră din Passat fiind rănită uşor. „Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe E 87, drumul care duce la Vama Galaţi - Giurgiuleşti. Şoferul Daciei se deplasa dinspre punctul vamal către oraş. La un moment dat, a vrut să întoarcă autoturismul, însă nu s-a asigurat şi s-a lovit de Passat, care tocmai încerca să-l depăşească. În urma impactului, Passatul a fost proiectat într-un parapet de pe marginea drumului, o femeie din autoturism suferind contuzii uşoare”, a afirmat, duminică, reprezentantul  Serviciului Poliţiei Rutiere din Galaţi, subinspectorul Matei Iulian.
Şoferul Daciei a fugit de la locul accidentului, însă a fost găsit de poliţişti câteva ore mai târziu pe strada Portului. Etilotestul a relevat faptul că tânărul avea o concentraţie de 0,70 miligrame de alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat la spital pentru a i se recolta probe de sânge.
Oamenii legii îl cercetează acum pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.