Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lansare inedită marca Victor Cilincă. „Împăratul Gunoaielor” – o satiră a lumii noastre

Evenimentul de sâmbătă, realizat prin efortul unei echipe entuziaste condusă de Dana Potorac, directoarea Editurii Homer,  a demonstrat că lucrurile pot fi făcute şi altfel, iar să ieşi în întâmpinarea publicului poate fi o soluţie pentru ca arta să ajungă la cât mai mulţi oameni


Colegul nostru, jurnalistul şi scriitorul Victor Cilincă, a lansat, sâmbătă, la Galeriile Real, audiobook-ul „Împăratul Gunoaielor”, o remarcabilă poveste în lectura actorului Cristi Gheorghe. Apărută în colecţia „Căsuţa cu poveşti” a Editurii Homer şi produsă în studiourile Radio Galaţi Media, povestea vorbită a lui Victor Cilincă a fost bine primită de critici. „Este un text pe care eu îl consider capodopera lui Victor Cilincă. Bazat pe fabulaţie, pe fabulă, pe ironie, el aduce în prim-plan un anumit aspect de viaţă socială pe care nu ni-l dorim şi care se aseamănă unui vis urât ce nu dispare decât emigrând. Mărturisesc că Victor a reuşit să mă surprindă cu acest text, care ridică probleme morale şi care spune adevărul crud despre viaţa noastră”, a declarat Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei Uniunii Scriitorilor Galaţi-Brăila. Tudor Cristian Roşca, cel care a editat povestea, a spus despre aceasta că este „un basm contemporan, o satiră a lumii noastre, în care există doar caşcavalul şi groapa de gunoi”.
La lansarea audiobook-ului „Împăratul Gunoaielor” au fost prezente câteva zeci de persoane, printre care au „mişunat” şoricei simpatici, cu fustiţă sau cu bască. „Bucuros că au venit atâţia prieteni”, Victor Cilincă le-a făcut o surpriză, aceştia putându-l auzi cântând, într-o înregistrare mai veche, din care a surprins o voce caldă şi încă un talent pe care nu i-l ştiam.
Audiobook-ul „Împăratul Gunoaielor”, despre care autorul spune că este „o istorie pe înţelesul copiilor, dar interesantă şi pentru părinţi sau bunici”, are o durată de 78 de minute şi 29 de secunde. CD-ul, care a fost distribuit vinerea trecută cu ziarul, poate fi achiziţionat în continuare din chioşcurile „Viaţa liberă”. Să mai spunem că piesa cu acelaşi subiect, intitulată „Caş – Comoara şoriceilor şi pisicile electrice”, a obţinut Premiul I la Concursul naţional de dramaturgie al Teatrului „Vasilache” din Botoşani, care o va monta în decembrie, la secţiunea pentru copii de peste 10 ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.