Șofer polonez, fără drept de a conduce în România
Poliţiştii de frontieră de la PTF Oancea efectuează cercetări în privința unui cetățean polonez care s-a prezentat la trecerea frontierei de stat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept. Omul a sosit la punctul de trecere al frontierei luni, 11 august a.c., în jurul orei 20,00, solicitând efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară.
Șoferul, cetățean al Republicii Polonia, de 37 de ani, a înmânat și un permis de conducere, eliberat de către autoritățile din Canada. Fiind întrebat dacă deține și un permis de conducere internațional necesar pentru a conduce autovehicule pe teritoriul României, persoana în cauză a declarat că nu are un asemenea document.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.