Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SESIZARE. Ce caută o barieră pe strada Arcașilor

Amplasarea unei bariere pe strada Arcașilor în dreptul unui imobilul ne-a fost sesizată pe adresa redacției de către un cititor care ne-a mai semnalat, recent, situații din această zonă rezidențială a Galațiului.

Cetățeanul s-a considerat îndreptățit să întrebe dacă strada este privată sau publică și care ar fi motivul instalării acestei bariere care stă tot timpul închisă, susținându-și demersul cu imagini de pe amplasament.
„În mod logic, în cazul unui eveniment nedorit, Poliția, Poliția Locală, Ambulanța sau mașinile de intervenție ale pompierilor nu au acces, iar aceasta înseamnă că nu se respectă art. 617 din Codul Civil”, ne-a transmis în sesizare.
Ne-am adresat Primăriei Galați, cerând explicații cu privire la situația semnalată.
În urma verificărilor efectuate, Compartimentul de Presă al administrației locale ne-a transmis: „Drumul care face legătura între strada Traian și strada Arcașilor, drum pe care a fost identificată existența barierei în discuție, este proprietate privată în indiviziune. În consecință, drumul nu face parte din domeniul public al Municipiului Galați”.
Autoritățile au mai precizat: „Conform prevederilor art. 3 alin. 1, lit. b din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare sunt: «drumuri de utilitate privata - drumuri destinate satisfacerii cerințelor proprii de transport rutier și pietonal spre obiective economice, forestiere, petroliere, miniere, agricole, energetice, industriale și altele asemenea, de acces în incinte, ca și cele din interiorul acestora, precum și cele pentru organizările de șantier; ele sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare».
Conform art. 4 alin. 1 lit. a din același act normativ sunt drumuri deschise circulației publice drumurile care cuprind toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor”, ne-a mai explicat Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

3 comentarii

postat de anonim Joi, 21 August 2025 06:59 86.127.209.*** Link la comentariu

Frumos titlu, dar numai ca aceasta bariera nu e chiar pe Str Arcasilor, deci ati dat-o in bara chiar din titlu. Acolo este un drum privat, chiar 2 strazi diferite Traian 441 si Arcasilor 92

postat de @florin Joi, 21 August 2025 08:28 93.122.248.*** Link la comentariu

Să pună mâna să se spele cititorul,înainte de a trimite scrisori la redacție.Pentru cei cu educație tik-tok,este imposibil de înțeles cum au folosit sovieticii și în ce scop această practică agreată..

postat de sarbuscagheorghe Vineri, 22 August 2025 10:25 86.120.239.*** Link la comentariu

Dar la patis gal pe șoseaua ce duce către firma New Yorker la Nr 1 de ce e bariera????

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.