Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Trei nave străine, suspectate de poluarea Dunării

* Trei nave aflate sub pavilion străin care încarcă fier vechi în Port Bazinul Nou sunt suspectate că ar fi poluat intenţionat Dunărea, deversând în fluviu apele de santina *

Petele de petrol au fost observate, în zona Port Bazinul Nou, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, de mai multe persoane, care au sesizat Garda de Mediu. „Duminică după-amiază ne-a sesizat cineva de la SPAT, iar luni am primit un telefon de la responsabilul cu protecţia mediului din cadrul Oil Terminal”, a declarat, marți, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Mihai Turcu.

În urma sesizărilor primite, comisarii de mediu au pornit în căutarea petelor de petrol. „Luni am plecat cu o barcă pe Dunăre şi, pe la mila 78, am întâlnit un pescar care ne-a spus că de patru zile curge mizerie pe Dunăre”, a spus Mihai Turcu.

Raidul pe Dunăre a relevat faptul că sursa probabilă a poluării o constituie trei nave străine, care încarcă fier vechi în Port Bazinul Nou pentru piaţa turcească. „În amonte de aceste nave, aflate sub pavilion Zanzibar şi Turcia, nu erau pete de petrol. În aval erau. Cel mai probabil, echipajul uneia dintre aceste trei nave a spălat santina şi a evacuat în Dunăre apa murdară, conţinând reziduuri de combustibil, ulei şi hidrocarburi”, a afirmat şeful Gărzii Judeţene de Mediu.

O altă ipoteză de lucru a comisarilor este aceea că o conductă a societăţii de sortare a minereurilor Minersort e sursa poluării, însă Mihai Turcu nu crede în ea. „Este puţin probabil ca poluarea să provină de acolo, pentru că Minersort nu mai lucrează”, a explicat acesta.

Comisarii de mediu continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate identitatea poluatorului. Vinovatul riscă sancţiuni dure. „Pedeapsa pentru poluarea intenţionată a unei surse de apă este amendă cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de lei şi dosar penal”, a spus Mihai Turcu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.