Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare vacante

Primăria municipiului Galați informează că, începând din 17 septembrie, ora 08,00, până pe 21 septembrie, ora 07,59, se va desfășura o nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu/reședință rămase vacante în cartiere precum Dunărea, Aeroport, Țiglina I și II, Mazepa I, Port etc.

Sunt vizate de acest anunț locurile din Micro 21 - zona 1 - subzonele A,B,C, Micro 20 - zona 2 - subzonele A,B, Micro 19 - zona 3 - subzona B, Micro 17/18 - zona 4 - subzonele B,C,D,F,  Micro 16 - zona 5 - subzona A, Micro 39C - zona 8 - subzona B, Țiglina I - zona 9 - subzona A,C, Țiglina II - zona 10 - subzonele A,B, Mazepa I - zona 19 - subzona A, Port - Strada Dogăriei - zona 20 - subzona A, Parcare - Strada Carnabel - zona 20 - subzona D.
Locurile pot fi rezervate numai prin accesarea aplicației informatice, online la adresa https://parcari.primariagalati.ro. Ulterior finalizării perioadei de rezervare, în intervalul 21 septembrie ora 08,00 – 29 septembrie ora 07,59, se pot încărca online cererile însoțite de documentele menționate în Regulamentul prevăzut în H.C.L. nr. 337/2021 cu modificările și completările ulterioare, pe platforma https://parcari.primariagalati.ro. Documentele pot fi modificate sau completate până la finalizarea perioadei de depunere, precizează municipalitatea.
Rezervarea și atribuirea locurilor de parcare sunt posibile doar pentru persoanele cu domiciliul sau reședința în municipiul Galați, în zona de deservire a parcării, care:  nu figurează în evidențele fiscale ale autorității locale cu obligații bugetare restante, inclusiv amenzi contravenționale; au în proprietate sau în folosință un autovehicul;  au solicitat prin intermediul programului online de rezervare a locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro.
Autovehiculul trebuie să aibă ITP-ul și RCA-ul valabile la data depunerii cererii, să fie declarat și înregistrat în evidențele fiscale ale Primăriei Municipiului Galați, fără obligații de plată. Primăria subliniază că momentul la care se face rezervarea NU este definitoriu pentru atribuirea locului de parcare.
NU vor fi admise la procedura de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu/reședință persoanele fizice care: nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor; solicită în calitate de proprietar, utilizator, comodatar și au înregistrat la rolul fiscal sau la rolul fiscal al comodantului construcție cu destinație garaj pe domeniul public/privat, în municipiul Galați; solicită în calitate de comodatar, iar comodantul deține abonament de parcare de domiciliu/reședință; nu au declarat minimum o persoană în vederea stabilirii taxei de salubrizare, la adresa pentru care solicită locul de parcare;  nu dețin un autovehicul în proprietate/folosință/utilizare; au efectuat rezervarea online ca deținător a unui autovehicul electric sau hibrid, dar documentele depuse nu confirmă aceasta calitate; efectuează în aceeași etapă de atribuire multiple rezervări pentru același loc de parcare, cu aceleași CNP, număr de telefon, adresă de domiciliu, adresă de e-mail; solicită atribuirea unui loc de parcare in temeiul Legii nr. 448/2006 Republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. (Aceste dosare vor fi soluționate direct de către Serviciul Reparații Străzi, Siguranța circulației, Semaforizare din cadrul Primăriei Municipiului Galați).
Situațiile prezentate mai sus nu sunt cumulative și vor fi verificate de către Serviciul Administrare Parcări Rezidențiale, Asociații de Proprietari.
Manualul de utilizare a aplicației informatice în vederea rezervării, tutorialul și arondarea imobilelor pot fi consultate online pe site-ul Primăriei Galați la secțiunea Servicii electronice/Parcări de reședință.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de paloma Vineri, 12 Septembrie 2025 18:25 86.124.202.*** Link la comentariu

Hai ma prostilor !!!

postat de Eu Duminică, 14 Septembrie 2025 08:39 86.124.200.*** Link la comentariu

Bani de la fraieri! Cu ajutorul nostru o să ne taxeze și mersul pe stradă ,dar, doar cu,, ajutorul " nostru! Nu cred că ne vom mai trezi vreodată!!

postat de Vasile Vineri, 3 Octombrie 2025 04:24 86.120.239.*** Link la comentariu

Nu existau parcari si nimeni nu ne lua banii ca parcam masina. Ne duceam gunoiul si nimenu nu ne lua bani sa-l ia... samd De cand dam bani? Pe ce se va mai pune taxa ? Pana cand ?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.