Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Staţia în care aştepţi degeaba

În staţia Transurb din Micro 39, afişajul electronic te încurajează să aştepţi autobuzul de Centru. Chiar dacă respectivul traseu trece destul de rar, este preferat de multă lume, în condiţiile în care pe traseul 11, care are o frecvenţă mai bună, e aproape întotdeauna aglomeraţie. La ora programată... ghinion, constaţi că nu trece de fapt niciun autobuz cu numărul 34, iar pe afişaj apare următoarea cursă.

E drept că dacă ai timp să citeşti afişele lipite pe pereţii refugiului alăturat poţi afla, printre reclamele unor concerte de manele şi diverse oferte de vânzări, că traseul 34 nu mai circulă pe acolo ("staţie temporar suspendată"). Se cheamă că au fost informaţi călătorii, nu-i aşa, nu că îşi bate cineva joc de ei? Chiar aşa de greu o fi să modifici un program informatic, care zice-se e foarte performant, pentru că a costat o căruţă de bani?

Trebuie precizat că traseul 34 a fost modificat ca urmare a lucrărilor de pe bulevardul Coşbuc, iar câteva staţii ale sale au fost suspendate. În ultimul anunţ public al Transurb, din luna septembrie, staţia din Micro 39 nu figura însă printre cele suspendate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Cetatean Marți, 7 Octombrie 2025 12:22 95.76.1.*** Link la comentariu

Trabsurb, DESFIINTAT.

postat de Elena Marți, 7 Octombrie 2025 12:44 86.124.200.*** Link la comentariu

Atunci cand sunt modifucari ale traseelor niciodata afisajul din statiie neutilizate nu te informeaza.Asa a fost toata vara in centru.Lipsa de respect fata de calatori.

postat de Bai , Transurb... Marți, 7 Octombrie 2025 15:48 217.160.104.*** Link la comentariu

dar un panou electronic , cu circulatia autobuzelor in DITAMAI , statie de la Bariera Traian ...cand puneti ????? Si asa autobuzele care vin de la Piata circula aiurea. Vai de capul vostru !!!

postat de Alergătorul de pe Faleza Joi, 9 Octombrie 2025 21:56 86.124.200.*** Link la comentariu

Au trecut două zile și nu s-a pus nici un afiș la Patinoar că 34 nu mai trece pe acolo. Stai ca fraierul acolo. Pe tabela este anunțat, pe siteul Transurb programul este cel vechi. Jale cu Transurbul!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.