Bărbat închis pentru tentativă de omor

Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost încarcerat vineri, 5 decembrie, pentru tentativă de omor.
Acesta a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Biroul Urmăriri împreună cu polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Rădești.
Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, el fiind condamnat la trei ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Individul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepsei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.