Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Loc de parcare blocat de... căderi de tencuială

Poza zilei. Loc de parcare blocat de... căderi de tencuială

Un gălăţean se află în situaţia absurdă de a nu-şi putea ocupa locul de parcare pentru care a plătit abonament. Motivul? De pe faţada blocului cad bucăţi de tencuială fix peste locul său de parcare.
Revoltat de situaţie, omul ne-a scris, cerându-ne ajutorul: „Deţin un loc de parcare, plătit la Primărie, în Micro 20. De aproape o săptămâna, de la scara 1, cad bucăţi de tencuială de la etajele superioare peste trei locuri de parcare, printre care şi al meu. Au fost avariate două maşini. A fost "izolat" locul printr-o bandă pe care o bate vântul... şi atât. Căderile de tencuială continuă. Fiind un loc plătit, mă întreb când îl voi mai putea utiliza sau cum să-mi recuperez banii pe zilele în care nu pot să-l folosesc”, ne-a scris gălăţeanul.
La rândul nostru, am expus situaţia Primăriei Galaţi, în speranţa că vom primi, odată cu răspunsul, şi soluţia.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm că vom notifica asociația de proprietari în vederea efectuării reparațiilor necesare pentru înlăturarea oricărui risc generat de căderile de tencuială. În zonă nu există locuri de parcare disponibile, iar regulamentul nu prevede schimbarea locului de parcare de domiciliu/reședință. Astfel, domnul în cauză poate opta pentru păstrarea locului de parcare sau renunțarea la acesta, urmând să-i fie returnată suma aferentă”, ne-a transmis Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ce sa mai zic Vineri, 12 Decembrie 2025 23:01 86.120.239.*** Link la comentariu

...si nu i s-a dat, ci si i s-a luat. solutia clasica psd.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.