Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Service auto amendat de Garda de Mediu

Service auto amendat de Garda de Mediu

Modul „dezordonat” (ca să folosim un eufemism) în care un service auto din municipiul Galați își desfășura activitatea i-a adus o amendă de 10.000 de lei şi o decizie de suspendare a activității, până la remedierea tuturor neregulilor constatate.

Comisarii de mediu gălățeni au descoperit, în urma unui control neplanificat, mai multe deșeuri depozitate în amestec (peturi, ambalaje alimentare, folii din plastic, textile, carton), stocate într-un recipient din plastic și într-un big-bag, plus alte deșeuri aruncate pe spațiul verde din jurul unității, constând în textile, vegetale, carton, părți de caroserie. De asemenea, s-a constatat că activitatea service-ului se desfășura fără acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului.

În consecință, Garda de Mediu Galați a dispus mai multe măsuri de remediere, printre care suspendarea activităților care necesită acte de reglementare, până la obținerea acestora. Firmei i s-a impus să colecteze selectiv deșeurile și să le predea către operatori autorizați, iar depozitarea lor să se facă pe categorii, în spații special amenajate și în recipiente inscripționate. Nu în ultimul rând, service-ul auto a fost obligat să asigure salubrizarea spațiului verde din jurul amplasamentului.

Sancțiunile aplicate de comisarii de mediu au constat într-o amendă de 10.000 de lei, pentru afectarea spațiului verde, și un avertisment, acordat pentru nerespectarea prevederilor privind regimul deșeurilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de auto Marți, 24 Februarie 2026 02:09 89.137.226.*** Link la comentariu

mai pe scurt l-au bagat in faliment

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.