Ce rol a avut buldoexcavatorul Ecosal în preluarea dronei căzute la Galaţi

Apariţia unui utilaj Ecosal în perimetrul de siguranţă stabilit de autorităţi în Bariera Traian, în timpul intervenţiei pentru ridicarea şi transportarea fragmentelor de dronă a fost, cu siguranţă, o pată de culoare în starea generală de agitaţie şi nesiguranţă.
„Am venit să iau drona. Sunt trimis de la Ecosal unde este căzută o dronă. Să vedem ce rezolvăm. Mă dirijează persoanele care răspund de așa ceva”, au fost declaraţiile şoferului.
O reacţie a venit din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi: „Având în vedere faptul că în spațiul public au apărut informații eronate, conform cărora fragmentele de dronă ar fi fost preluate cu ajutorul unui buldoexcavator, dorim să aducem o serie de clarificări necesare pentru o corectă informare a publicului: Această informație este falsă”, a transmis instituţia.
Potrivit autorităţilor, utilajul prezent la fața locului nu a fost folosit în niciun moment pentru manipularea fragmentelor de dronă. Rolul său a fost strict limitat la realizarea unei gropi, necesare desfășurării în condiții de maximă siguranță a procedurii de detonare controlată a încărcăturii explozibile identificate.
„Intervenția s-a desfășurat în conformitate cu protocoalele aplicabile în astfel de situații, fiind respectate toate normele și măsurile de siguranță impuse de legislația și procedurile operative în vigoare. Aceste tipuri de operațiuni sunt realizate exclusiv de personal specializat, instruit pentru gestionarea riscurilor asociate.
Pentru o corectă informare, mai ales într-un context atât de sensibil, facem apel la responsabilitate în verificarea și transmiterea datelor către public”, precizează Prefectura Galaţi.





L-au trimis ăștia de la NATO , să rezolve problema .
L-au trimis ăștia de la NATO sa rezolve problema .
din acest moment nu vă mai citesc ziarul online.m-am saturat de reclamele proaste care acoperă știrile si f greu se lasă închise.publicati comentariul sau...???
Aberant răspuns al ...prefecturii: "Rolul buldoexcavatorului a fost realizarea unei gropi necesare desfășurării în condiții siguranță a procedurii de detonare controlată a încărcăturii"?!?
Curat panaramă de...Galați! Stilul fantezist informațional local. Fără nicio logică. Suntem la marginea țării din toate punctele de vedere.
Nu mai dati declatatii, ca va faceti de ras. La ora8 ieri, digi 24 nu gasea primarul. Pai daca il invitau sa l denigreze pe Bolijan sau sa si laude partidul, pe jos venea. Sigur sustine,ca era cu dro
Armata lu'..autoritățile lu'....Stat condus de lași încompetenti. Sau poate or fi trădători...ca doar asa se explica imbecilitatea lor
Bai nea prefectura, trimite o fadroma sa sape o groapa la tine in curte, sa vezi daca merge. Specialiștii p....
Sper ca va dati seama câte șanse avem, conduși de aceste genii, în caz de război, da?
Au evacuat zona doar ca să nu se filmeze. Ce groapă? Nu puteau s-o ridice pentru a o duce la detonarea “în siguranță”. Mascaradă marca MApN, ISU, servicii.
Catre Instittutia Presei. Cu tot respectul, va solicit sa publicati cu toata responsabilitatea INFORMATIA REALA, demna,cinstita si onesta, pentru scopul final: EDUCATIA! ILS
Adică sa mergem la oaste ca să va aparam...PE VOI, MA????NU V-AR MAIRABDA PAMANTUL
Cum adica informatie falsa daca omu' era pus pe treaba?Bubuie internetul cu inregistrarea,se aude foarte clar...Am venit sa iau drona...Cum informatie falsa?! Si cum faci o groapa cu un buldozer?!
... adica drona avea exploziv, dar loveste un stalp si un imobil si ....nimic? In plus, drona aia, care face un zgomot ca de motoreta, a venit in tacere, de nu a auzit-o nimeni. Cam multa ata alba!
Echipa de pirotehniști de la Ecosal