Femeie lovită de o mașină în timp ce se afla la un bancomat

O femeie de 66 de ani a fost rănită sâmbătă dimineață, după ce un autoturism a intrat în zona unui bancomat de pe strada Brăilei, din municipiul Galați.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, accidentul s-a produs în jurul orei 10:10.
Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Galați a reieșit că o femeie de 71 de ani, din Galați, aflată la volanul unui autoturism, efectua o manevră de parcare în momentul în care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în zona bancomatului unei unități bancare.
În urma impactului, o femeie de 66 de ani, care se afla la bancomat, a fost lovită și rănită. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.





Masina puternica + femeie + cutie automata = A incurcat pedalele.
Dați nr mașinii, ca sa fugim pe unde vedem!:))
Singurul lucru de care pot să mă bucur e ca banca va schimba bancomatul acela poate cu unul multifuncțional care acceptă și depuneri
soferita e doamna doctor Xenia Dobre, nu inteleg de ce de dau detaliile astea prin toata mass media si aici nu
Așa se întâmplă dacă nu operează nimeni cataracta prin CAS. Cele 3-4 doctorițe care operează fac avere pt că au monopol pe vederea pensionarilor.
Soferita este dr oftalmolog Dobre,Xenia soția lui Victor Paul Dobre. Masina era automata pe modul condus când a vrut sa parcheze. Se pare ca tehnologia a depășit-o pe d-na doctor.
A intrat si femeia cu masina la bancomat.
retras permisul babei. dacă în parcare a reușit așa prăpăd pe autostradă ce face?
Baba ma intreb de unde are bani de o asa masina , nu cumva face parte din gasca schoboputeanu ? Pensie si salariu la primarie
cine plateste daunele BT si durerea femei ranite? d-na doctor sau pnl? raspunsul e cei cu probleme la ochi... poate nici nu a gresit. un spirit malefic a facut. ha.
Se va face dosar penal pentru vătămare. Dar, să vedem verdictul. Condamnare cu suspendare? Aiurea.
Astia nu zic cine este, ca sunt mana in mana cu penele.
Doamna dr a mai avut un accident acu vreo 10 ani si a ajuns la spital (nu din vina ei ). Acu al doilea eveniment . Mamaie lasa-te de soferie ca a treia oara sa nu fie cu ghinion .
oamenii trebuie sa inteleaga ca de la o virsta, eu zic 65 trebuie sa lasi soferia. sint alternative ieftine. ca ne credem puternici, sanatosi.. ne mintim. nu mai sintem.
da si dracari cu gagici in dreapta sint de belea. masini spun ei smechere, cu 300 k la bord dar fara intretinere cum trebuie. alti parasuti pe sosea. romania. nu mai e nimeni cum trebuie.
Cascadorii plânsului . Bum ..auuuu
Cred că madam doctor ar trebui să-și facă un consult ... oftalmologic, la o clinica privata cu tarife mai mici decât le are ea, unde orice consultație costă 500 lei. Așa că are de unde plati daunele .
Lăsând vârstă și sex-ul deoparte, cazul este tipic pentru inavutiti de pe aici ce cumpără mașini scumpe doar sa "arăte" și nu înțeleg că de la o vreme e timpul sa treci pe bancheta din spate.
Cum să mă mai duc eu de acum la cabinetul madamei doftor să mă consulte la ochi, dacă ea încurcă pedalele, padelele, butoanele?!? Stai la pensie, mamaie! Poate nu nenorocești și pacienții...
vă este greu să angajați un șofer. Dar,deh,nu vă permiteți. Sotul mai joacă la loto? Săracii bogați!
Aia nu prea e masina de oras. Dac-o vinde pe asta cu acei bani cumpara si una mai mica si un apartament.
Stati linistiti ca nu platesc nimic, daunele provocate bancii le va plati RCA-ul iar daunele masinii polita CASCO, de care cred ca are. Ea se va alege cu un dosar penal si cam atat.
Doamne cât venin la unii concetățeni. Dacă îi mușcă cobra, moare cobra.
Nu varsta conduce masina ci sanatatea mentala. Acum fiecare isi varsa otrava ca vezi doamne, oricare din voi puteati ajunge medic dar....e prosti. Mai grav este cu un golan drogat la volan decat cu o
Si acum ca sa nu mai mancati.... mergeti la Banca Transilvanie si vedeti ca smecherii s au intins pana la bordura parcariu. Mult in afara. Nici nu este bordura. Se va mai intampla. Un drogat darama cl
cred ca la orice parcare trebuie pusi stilpi de otel. cei mai grosi. masina cu sute de cai putere a urcat doua trepte. la o parcare. sinteti nebuni? masina mergea singura? daca erai tu la bancomat?