Vremea îşi face de cap. Atenţionare meteo şi pentru Galaţi

Administrația Națională de Meteorologie anunţă instabilitate atmosferică accentuată şi cantități de apă însemnate. A fost emisă o atenţionare Cod galben, valabilă şi pentru judeţul Galaţi, în intervalul 1 iunie, ora 12.00 - 2 iunie, ora 10.00.
Zonele afectate sunt Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sud-vestul Moldovei.
„Începând din a doua parte a zilei de luni (1 iunie) și până marți dimineața (2 iunie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină.
Mai ales în intervale scurte de timp vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și pe spații mici de 40-50 l/mp”, transmit meteorologii.
Aceştia precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.