Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reuniune specială la ONU, pentru drona care a lovit Galațiul

Reuniune specială la ONU, pentru drona care a lovit Galațiul

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se va reuni, luni, într-o sesiune specială convocată la solicitarea României, după incidentul de la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe şi a rănit două persoane, a anunțat ambasadorul României la ONU, Cornel Feruţă.

Conform ambasadorului, România a declanșat consultări la ONU imediat după incident și a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 și 35 din Carta Națiunilor Unite, care reglementează situații ce pun în pericol pacea și securitațea internațională. „Solicitarea României a fost sprijinită de parteneri și aliați. Intruziunea dronei și explozia acesteia într-o zonă dens populată, în urma căreia au fost răniți cetățeni români sunt încălcări grave ale Cartei ONU și dreptului internațional”, a spus Cornel Feruță.

Sesiunea specială a ONU va avea loc, la New York, de la ora 22.00 (ora României), cu participarea ministrului romând de Externe, Oana Ţoiu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Dan1969 Luni, 1 Iunie 2026 10:23 5.13.176.*** Link la comentariu

Se latră mult, dar nimic concret, Putin jubilează și râde de toți ! Dăm miliarde la NATO și nu avem un amărât de sistem anti drona care costă doar 14000 €!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.