Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Centre de prim-ajutor și străzi stropite zilnic. Măsuri ale Primăriei pe durata caniculei

Centre de prim-ajutor și străzi stropite zilnic. Măsuri ale Primăriei pe durata caniculei

Primăria Galați a activat măsuri speciale pentru perioada de caniculă, în contextul avertizării de Cod roșu. Centrele de prim ajutor pentru persoanele afectate de temperaturile extreme, stropirea principalelor artere din oraș și punerea la dispoziție a peste 80 de cișmele pentru hidratare se numără printre măsurile luate de municipalitate.

Opt centre de prim-ajutor au fost deschise în municipiul Galați în perioada caniculei, pe fondul atenționării de Cod roșu. În aceste puncte, cetățenii pot primi apă și asistență medicală de urgență, în intervalul orar 11.00–16.00. Primăria Galați anunță că spațiile sunt organizate cu sprijinul Serviciului de Asistență Medicală al municipiului, iar în fiecare centru sunt prezenți asistenți medicali care pot acorda primul ajutor în caz de nevoie și pot distribui apă potabilă persoanelor afectate de căldură.
Centrele funcționează în următoarele locații: Carrefour Market (Winmarkt), Carrefour Market Potcoava de Aur, Carrefour Market Micro 19 (Aleea Comerțului), Carrefour Market Micro 16, SUPECO Micro 39 C, Kaufland 2 (str. Henri Coandă nr. 5), Piața Centrală – Hala Agro-Alimentară și Piața Țiglina I – Hala Legume-Fructe.
Pe lângă aceste puncte de sprijin, în oraș sunt funcționale peste 80 de cișmele, unde gălățenii se pot hidrata pe durata zilelor caniculare.
Totodată, pentru reducerea efectelor temperaturilor extreme, în fiecare dimineață și seară, între orele 07.00–11.00 și 17.00–21.00, se acționează cu autocisterne pentru stropirea mai multor artere importante din oraș, printre care: strada Brăilei (integral), Prelungirea Brăilei, Oțelarilor, Stadionului, Domnească, Faleza Superioară, Portului, Cloșca, Saturn, Traian Vuia, Siderurgiștilor și alte bulevarde intens circulate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Ursus Marți, 30 Iunie 2026 04:23 193.231.148.*** Link la comentariu

Cine a facut un pic de Fizica stie ca efectul stropirii asfaltului incins nu este racirea sa semnificativa ci cresterea (pentru scurt timp, e adevarat) a umiditatii aerului incins, ceea ce e mai rau!

postat de magis Marți, 30 Iunie 2026 05:28 89.121.200.*** Link la comentariu

Multumim din inima primarului pentru cel de-al treilea an de cand praful e stapan in casele pe Cosbuc. Iar Garda de Mediu e o gluma proasta.

postat de cine sa auda? Marți, 30 Iunie 2026 07:11 89.137.225.*** Link la comentariu

Aburealaaaa!...nu stiu in rest dar pe Otelarilor sigur nu s-a stropit cu apa.Am vazut o cisterna,e drept,dar ori nu avea apa ori nu avea chef soferul ca s-a dus tare repede....

postat de Galatean Marți, 30 Iunie 2026 11:07 86.124.201.*** Link la comentariu

Nu sa vazut nimic prin oras , doar vorbe goale.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.