UPDATE. Adolescentă de 15 ani, plecată de acasă

Adolescenta dispărută de la domiciliu pe 22 august a revenit acasă în cursul zilei de luni, 24 august. Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție, minora nu a fost victima vreunei agresiuni.
„Minora a revenit la domiciliu în cursul zilei de 24 august 2026. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni pe perioada plecării voluntare de la domiciliu”, au transmis polițiștii.
O adolescentă de 15 ani este căutată de familie și de oamenii legii, după ce a plecat de acasă, seara trecută.
Duminică dimineață, 23 august, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Galați au fost anunțați de către un bărbat din municipiul Galați cu privire la faptul că, în cursul serii de sâmbătă spre duminică, fiica sa, Ilinca Bejinaru (15 ani), a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a întors până în prezent.
„Semnalmente: aproximativ 1,65 metri înălțime, 45 de kilograme, ochi căprui și păr deschis la culoare. La momentul plecării, aceasta purta un hanorac negru, pantaloni scurți de culoare neagră și pantofi sport albi. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la găsirea acesteia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Galați.





Fata asta împreună cu alte fete și băieți fac gălăgie și deranjează locatarii din cartierul IC Frimu
@Un cetățean - chiar si asa , are 15 ani . Cine a avut anii aia , stie ...cat de Complicata poate parea Viata . Posibil sa fi ramas peste noapte la prieteni .
Întrebați lover-boii pe la A-uri .. cu siguranță veți afla multe
Copiii sunt nevinovați până la un punct.Ia să-l strângă ceva autoritate de oo pe derbedeul de ta-su,să-l întrebe ce act de educație a mai făcut el,în afară de a merge la poliție duminică dimineața...
Citesc si nu mi vine sa cred ca doar răutate există sau e doar prostie....judecați o situatie si niste oameni despre care nu știți nimic, dar sunteți in măsură sa judecați.
Nu mai există tabere sau excursii cu (toți)elevii,nu mai avem cluburi sportive pt copii, bazine de înot, activități extrașcolare, voluntariat sau joburi part-time
.e mare ia decizii ,lasatio in pace se descurcă are tot cei trebuie de la mama natura.Aaa că va da ochii cu fiarele cu doua picioare?Cu prostanii?E un risc asumat ,dar e titrată stați cuminți.