Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 400 de sancțiuni pentru gălățenii pe două roți, în doar o săptămână

Peste 400 de sancțiuni pentru gălățenii pe două roți, în doar o săptămână

Polițiștii gălățeni au verificat, săptămâna trecută, sute de persoane care circulau pe biciclete, trotinete, mopede și motociclete. În perioada 17-23 august, oamenii legii au aplicat 433 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de circulație, cele mai multe fiind primite de bicicliști și utilizatorii de trotinete.

Acțiunea s-a desfășurat pe raza întregului județ Galați și a urmărit depistarea abaterilor care pot crește riscul producerii unor accidente rutiere.

În total, polițiștii au verificat 446 de bicicliști, 159 de utilizatori de trotinete, 20 de conducători de mopede și 17 motocicliști.

Cele mai multe nereguli au fost constatate în cazul bicicliștilor. Aceștia au primit 353 de sancțiuni contravenționale. Pe locul următor s-au aflat conducătorii de trotinete, cu 63.

În cazul mopediștilor au fost aplicate 15 sancțiuni, iar motocicliștii au primit două.

În total, polițiștii au constatat 433 de contravenții pentru încălcarea regulilor prevăzute de legislația rutieră.

Polițiștii le recomandă celor care se deplasează pe două roți să respecte regulile de circulație, să fie atenți la ceilalți participanți la trafic și să adopte o conduită preventivă.

Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

5 comentarii

postat de cetățean Miercuri, 26 August 2026 06:10 5.14.65.*** Link la comentariu

Oricum Galațiul nu este un oraș prietenos cu bicicliștii... doar câteva piste dedicate, și acelea de multe ori pline de pietoni (care nu se feresc) și de mașini parcate !

postat de Nici cfr calatori nu e prietenos cu biciclistii din acest oras... Miercuri, 26 August 2026 07:26 86.124.202.*** Link la comentariu

...foarte multi copii carora le place mtb-ul nu pot ajunge cu trenul la Azug sau Sinaia pentru simplul fapt ca anul asta CFR nu a bagat vagoane cu loc de bicle la GL-BV.

postat de La sate unde doar susaua principală e asfaltată și toată lumea e acolo: pietoni,animale, mașini, căr Miercuri, 26 August 2026 09:34 86.120.239.*** Link la comentariu

Amenzile nu vor suplini niciodată lipsa infrastructurii.România e pe primul loc la accidente rutiere mortale de 10 ani,denotă în primul rând lipsa infrastructurii rutiere,pistelor de biciclete,trotuar

postat de Alții au piste de biciclete internaționale ce leagă țări cum sunt Germania-Olanda, la noi nici carti Miercuri, 26 August 2026 09:38 86.120.239.*** Link la comentariu

Ca biciclistul să meargă aproape de marginea carosabilului unde gurile de canalizare sunt adânci și de 50cm sau covorul asfaltic e denivelat de zbori de pe bicicletă

postat de emilm Miercuri, 26 August 2026 10:03 5.13.182.*** Link la comentariu

Revin cu întrebarea pentru Politia Rutiera: pe când o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respecta distanta la depășirea vehiculelor pe două roți ?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.