Gălățenii care rămân fără curent începând de luni

Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Galați anunță noi întreruperi de curent planificate în săptămâna 12-16 octombrie. Conform companiei, acestea sunt necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor și pentru modernizarea rețelei electrice din oraș și din județ.
Printre cei afectați de aceste întreruperi se vor număra și clienți casnici din municipiul Galați.
Luni, 12 octombrie, sunt anunțate întreruperi de până la șase ore ce vor afecta, între 9.00 și 15.00, consumatori din localitățile Barcea (parțial) și Matca (str. Lucian Blaga).
Marți, între orele 9.00 și 15.00, vor fi întreruperi în municipiul Tecuci (Aleea Ștrandului) și în localitățile Matca (str. Vasile Lupu – parțial, zona de sud) și Ivești. Tot marți se va opri curentul și în Tătarca (comuna Tulucești), pe străzile Plăieșilor, Morii și Albinei, în intervalul anunțat 9.00-17.00.
Miercuri, 14 octombrie, sunt programate lucrări doar în localitatea Matca, în partea de nord a străzii Vasile Lupu, între 9.00 și 15.00.
Joi, 15 octombrie, vor fi întreruperi și în municipiul Galați, între orele 8.00 și 16.00. Vor fi afectați consumatori de pe străzile Aprodul Purice, Arcașilor (între Ștefan cel Mare și Dumbrava Roșie), Borzești, Dumbrava Roșie, Ștefan cel Mare și Vânători.
Tot joi se întrerupe curentul în toată localitatea Independența (între 9.00 și 12.00) și, timp de șase ore, la Matca (din nou pe str. Lucian Blaga) și în centrul satului Ivești.
Vor fi întreruperi, joi, și la Șendreni, între orele 12.00 și 15.00. Printre consumatorii afectați temporar vor fi sediul Primăriei și școala din localitate, agenți economici precum Didona B, Moara Arcada, Asplastic.
Săptămâna întreruperilor se va încheia vineri, când va fi afectat întreg cartierul Filești, inclusiv agenții economici Albarim, OMCO, Stația de Betoane, Profiland-Trasteel, Apă Canal, Arcada Panificație, salonul de evenimente și Stația Mixturi Asfaltice. Intervalul orar anunțat pentru lucrări: 9.00-12.00.
Precizare: intervalele orare ale lucrărilor anunțate și punctele de reper menționate în acest articol sunt cele publicate pe site-ul DEER.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.