Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Caricatura uneşte Galaţiul şi Brăila

Mai înainte de o „unire” parafată administrativ, cele două oraşe de la malul Dunării, Galaţiul şi Brăila, se leagă firesc printr-o punte culturală. Asta ne-au arătat, ieri, cei câţiva elevi din Brăila, care au vizitat în mod special Galeria „Umor la etaj”, de la sediul redacţiei „Vieţii libere”.

Grafician cunoscut în lumea caricaturiştilor şi profesor de artă plastică la Liceul de Artă „Haricleea Darclé” Brăila, Victor Chiriloaie – Chiril le-a propus elevilor săi o vizită la Galeria unde este deschisă o expoziţie valoroasă, care a fost găzduită şi de Muzeul Literaturii Române Bucureşti. Cu ochiul critic al unor specialişti în devenire, elevii de la „Arte” au savurat lucrările din Colecţia Crihană şi pe cele ale graficienilor din Serbia-Muntenegru, dar au fost încântaţi să ne viziteze şi redacţia.

Ghidul primitor al brăilenilor a fost caricaturistul Florian Doru Crihană.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.