Miercuri seară încă nu se ştia graficul trenurilor de joi
Miercuri seară, ceferiştii din Gara Galaţi nu ştiau cu exactitate ce trenuri pleacă joi de la peron şi în ce direcţie şi aşteptau ca graficul de transport să le parvină în cursul nopţii. „În seara asta se lucrează. Graficul zilei de joi urmează să ne fie transmis la noapte”, declara, în jurul orei 19.30, o angajată a companiei de transport călători. „Primul tren ar trebui să plece la ora 04.28, spre Mărăşeşti, însă nu se ştie dacă va pleca la acea oră. Nu se ştie nici dacă din Galaţi va pleca vreun tren spre Bucureşti şi Iaşi. Deocamdată, ordinul este să nu se plece decât până la Brăila şi Mărăşeşti”, a spus sursa citată.
Anterior, directorii de la Centrul Comercial de Călători din Galaţi şi de la Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii din Galaţi spuneau că vremea a început să se îmbunătăţească. „Vremea este neaşteptat de bună”, afirma directorul de la Călători, Ştefan Costin. „Vântul a slăbit în intensitate şi nu mai aduce zăpada pe calea ferată, astfel că se cunoaşte ceva în spatele plugului, el lasă urme pentru trenul pe care îl însoţeşte”, declara şi direcorul de la Infrastructură, Ionel Filimon.
Dacă joi trebuie să călătoriţi cu trenul, cereţi date de la Informaţii CFR, la numărul de telefon 0236.460.643.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.