O gălăţeancă de la „Românii au Talent” s-a sinucis!
Originară din Galaţi, Diana Spânu avea datorii la bănci şi întâmpina probleme în relaţia cu iubitul ei, lector la Conservator.
O concurentă de la prima ediţie a concursului „Românii au Talent” şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se de la etajul al optulea al blocului în care locuia. Diana Spânu s-a născut în Galaţi, într-o familie modestă. A învăţat să cânte la chitara clasică cu profesorul de muzica Vasile Colţea, iar prima apariţie în public a avut-o la vârsta de 14 ani. A studiat apoi muzica uşoară cu profesorul Titel Popovici din Iaşi. În acest oraş obţine şi primul mare premiu din cariera ei la concursul de muzică uşoară „Flori de tei”. La vârsta de 19 ani este angajata la Teatrul „Nae Leonard” din Galaţi. În toamna anului 1991 Diana Spânu a lansat melodia „Cântecul meu de iubire” la emisiunea concurs „O melodie dintr-o sută”. În anul 2000, Diana Spânu a fost admisă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe care aterminat-o în 2007 cu diplomă de licenţă. Până să ajungă la Bucureşti, Diana a lucrat la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi sub directa îndrumare a maestrului Nicolae Mantu. În 2011, Diana Spânu s-a înscris la prima ediţie a concursului „Românii au Talent”, dar a fost eliminată până la marea finală. Surse din anturajul femeii spun că aceasta urma un tratament psihiatric.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.