Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii pe râul Bârlad

Hidrologii au instituit, joi, cod portocaliu de inundaţii pe râul Bârlad şi afluenţii săi din judeţele Galaţi, Vrancea şi Vaslui. În aceeaşi situaţie se mai află şi bazinul hidrografic Prahova.

"Având în vedere situaţia hidrometeorologică şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează avertizarea hidrologică 11 din 23 mai, după cum urmează: se menţine cod portocaliu pe Motru şi pe afluentul său Coşuştea (judeţul Mehedinţi) şi pe Teleajen şi pe Cricovul Sărat (judeţul Prahova); se instituie cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Prahova superioară şi Bârlad şi afluenţii săi din judeţele Vaslui, Galaţi şi Vrancea", se arată în textul avertizării hidrologice de joi.
Şi codul galben instituit miercuri pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa şi afluenţii acestora din zonele indicate se menţine în vigoare. Mai mult, acelaşi cod galben a fost instituit, începând de joi, şi pe râurile din bazinele hidrografice Olt superior şi Vedea, pe afluenţii din bazinul inferior al Argeşului, pe râul Călmăţui, pe cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Râmnicului Sărat, Trotuşului, Bistriţei, Moldovei şi Sucevei şi pe afluenţii acestora din zona de munte.
Tot cod galben a fost instituit joi şi pe afluenţii Buzăului inferior, pe unii afluenţi ai Siretului şi Prutului inferior şi pe râurile din Dobrogea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.