Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Premieră: Curse regulate la tarife normale şi noaptea, la Trecere Bac

* După lăsarea întunericului, bacurile Navrom traversează Dunărea din oră-n oră


Dacă nu aţi prins ultimul bac, cel de la ora 22.00, nu disperaţi! Acum nu mai trebuie să faceţi chetă pe mal ca să plătiţi o cursă specială peste Dunăre, căci Navrom Bac a eliminat suprataxarea şi a introdus un program regulat de noapte. "De pe 15 iulie, nu mai percepem taxa de cursă specială între orele 22.00 şi 6.00, interval în care, cu aceeaşi dată, efectuăm curse din oră-n oră", a declarat directorul Navrom Bac, Marilena Vasilache.
Economiile pe care le puteţi face astfel sunt semnificative. Proprietarii de autoturisme, de exemplu, nu mai plătesc 80 de lei atunci când traversează fluviul în timpul nopţii, ci 18 lei, tot atât cât plătesc în timpul zilei. Singura diferenţă dintre cursele de noapte şi cele de zi este aceea că ultimele au o frecvenţă sporită, fiind efectuate din jumătate în jumătate de oră.
Facilitatea e termporară, dar poate deveni permanentă
Operatorul a introdus curse regulate, la tarife normale, în timpul nopţii pentru că cererea este ridicată. Suntem în vârf de sezon estival, oamenii pleacă la mare ori se întorc de pe litoral şi este normal ca Punctul Trecere Bac Galaţi - I. C. Brătianu, puntea de legătură între Moldova şi Dobrogea, să fie intens traficat. "Multe maşini rămâneau pe mal chiar şi după plecarea ultimului bac", a spus Vasilache.
Totodată, autocamioanele şi TIR-urile nu prea au voie să circule în timpul zilei, când temperaturile caniculare "lichefiază" asfaltul. Suprataxarea lor noaptea, la bac, în aceste condiţii ar fi fost nedreaptă. "Drumarii au restricţionat traficul greu ziua, pe fondul caniculei, iar noi am adoptat o soluţie ca el să se poată desfăşura normal noaptea", a explicat oficialul Navrom Bac.
Potrivit aceleiaşi surse, măsura este una temporară. "O vom aplica, cel mai probabil, până în septembrie", a afirmat Vasilache.
Există, totuşi, şanse ca programul regulat de noapte - o premieră cel puţin pentru ultimii cinci ani - să devină permanent. "Este un experiment. Vreau să văd dacă există cerere pentru programul nonstop", a declarat directorul Navrom Bac.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.