Apa caldă nu vine azi în Micro 19, Micro 18, Micro 17 şi, parţial, Micro 16
Alimentarea cu apă caldă nu poate fi reluată astăzi, 4 octombrie, în întreg oraşul, a avertizat societatea de distribuţie, Apaterm. Se pare că producătorul de energie termică, Electrocentrale Galaţi, nu a finalizat reviziile pe magistrala Dunărea, ceea ce face imposibilă reluarea imediată a furnizării de apă caldă menajeră către locuitorii din Micro 16 (cei deserviţi de punctul termic SC 20), Micro 17, Micro 18 şi Micro 19. Consumatorii din Micro 16 şi Micro 17 vor fi realimentaţi în cursul zilei de mâine, 5 octombrie, iar cei din Micro 18 şi Micro 19 - în zilele următoare, au declarat reprezentanţii Apaterm. Aceştia le prezintă scuze clienţilor afectaţi, precizând că societatea este pregătită să reia în orice moment furnizarea apei calde şi aşteaptă undă verde de la CET.
În ceea ce priveşte celelalte cartiere ale oraşului, acestea sunt realimentate cu apă caldă în cursul zilei de astăzi, treptat, până spre seară, cu precizarea că în Micro 20 şi în Micro 21 ar putea apărea unele întârzieri minore.
Furnizarea de apă caldă a fost întreruptă în întreg oraşul pe 24 septembrie, când Electrocentrale şi Apaterm au demarat ultima etapă a reviziilor anuale a reţelelor. Potrivit planificării iniţiale, alimentarea urma să fie reluată abia pe 12 octombrie, însă CET a anunţat la începutul acestei săptămâni că apa caldă va veni mai devreme cu opt zile, adică astăzi, 4 octombrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.