Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Locuitorii din zona falezei litoralului şi turiştii, avertizaţi asupra riscului prăbuşirii malurilor

Locuitorilor din zona falezelor litoralului românesc, dar şi turiştilor li se recomandă în această perioadă să evite plimbările pe creasta ori la baza acestora, după ce în urma furtunilor produse de-a lungul iernii s-a reactivat procesul de prăbuşire a malurilor.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral (DADL), falezele au început să se prăbuşească în special în zonele în care nu există lucrări de consolisare.

În aceste condiţii, DADL, în calitate de administrator al falezelor, le recomandă locuitorilor şi turiştilor să evite plimbările de agrement pe creasta falezelor ori la baza acestora. De altfel, reprezentanţii Direcţiei vor monta în cursul lunii martie panouri de avertizare pe fiecare din aceste faleze.

Lucrările de refacere a falezelor litorale, în localităţile Constanţa, Eforie, Costineşti şi Tuzla au fost începute de anul trecut, valoarea totală aprobată a lucrărilor în cele patru localităţi fiind de aproximativ 49 de milioane de euro. Totodată, a fost comandată şi refacerea studiului de fezabilitate pentru faleza Vama Veche - 2 Mai, în vederea reabilitării acesteia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.